Tabelul onorariilor minime ale avocaţilor: 120 lei pentru studiul dosarului şi 1.680 lei pentru reprezentare

Economica.net
03 09. 2017
lege_legal_avocat_proces_48854600

În urma dezbaterilor în cadrul Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor (UNBR) s-a stabilit un „Tablou al onorariilor minimale”, care să se aplice, spun reprezentanţii instituţiei, evitându-se restricţionarea concurenţei profesionale.

Preţurile din lista propusă de către UNBR nu conţin TVA.

„Onorariile stabilite într-un cuantum mai mare decât onorariile minimale nu pot fi eşalonate la plată pe o perioada mai mare de un an atunci când o asemenea eşalonare ar permite perceperea unor onorarii inferioare celor minimale, pe perioada unui an. Omisiunea avocatului de a urmări încasarea şi/sau executarea contractelor de asistenţă juridică cel puţin în limita onorariilor minimale prevăzute în Anexa la prezenta Hotărâre constituie abatere disciplinară. (…) Atunci când avocatul constată că perceperea onorariilor minimale poate afecta accesul la justiţie, se va sesiza pe calea unui referat decanul baroului care poate încuviinţa atât perceperea unui onorariu redus, propus în cuprinsul referatului, cât şi perceperea unui onorariu superior celui propus de avocat, dar inferior onorariului prevăzut în „Tabloul onorariilor minimale”. Reducerea onorariilor minimale în astfel de situaţii nu poate depăşi 30% din onorariile minimale”, se arată în hotărârea aprobată de către UNBR.

În materie civilă sau contencios administrativ şi fiscal, tabloul onorariilor arată că avocaţii trebuie să perceapă din partea clientului 240 de lei pentru asistare la o mediere sau o negociere, pentru o asistare în faţa unei instituţii care nu este parchet, poliţie sau instanţă şi 120 de lei pentru redactarea unor diferite documente necesare înfiinţării unei firme, scrie Mediafax.

În materie penală, consultaţia juridică iniţială, contactul direct între avocat şi cel reţinut sau arestat pentru pregătirea apărării costă 240 de lei. De asemenea, studierea dosarului costă 120 de lei, la care se adaugă tot atât pentru fiecare fază sau etapă procesuală studiată în plus, iar formularea unui document de sesizare a organelor de urmărire penală, doar în calitate de persoană vătămată, costă 360 de lei.

Asistenţa în faţa organelor de urmărire penală costă, pentru fiecare subiect procesual, 1.440 de lei, iar reprezentarea juridică generală costă 1.680 de lei, se mai arată în tabloul de onorarii minimale.

Citeşte integral ştirea pe Mediafax la acest link.