Tabloidul The Sun on Sunday, lansat de Murdoch în februarie, în cădere liberă

Tirajul tabloidului de weekend britanic The Sun on Sunday a ajuns la 2,3 milioane de exemplare, scăzând cu un milion de exemplare în mai puţin de patru luni de la lansarea publicaţiei, în februarie, potrivit huffingtonpost.com.
Economica.net - mar, 05 iun. 2012, 18:55
Tabloidul The Sun on Sunday, lansat de Murdoch în februarie, în cădere liberă

The Sun on Sunday este succesorul „defunctului” News of the World – tabloidul de weekend din portofoliul News International, filiala britanică a News Corporation – care a fost închis în iulie 2011, în urma scandalului privind interceptări telefonice ilegale în care a fost implicat grupul media deţinut de magnatul Rupert Murdoch.

Publicaţia The Sun on Sunday, ediţia de duminică a tabloidului The Sun, a fost lansată la sfârşitul lunii februarie, apariţia pe piaţă a noului săptămânal fiind supervizată direct de magnatul Rupert Murdoch.

Acum, însă, „copilul” lui Rupert Murdoch are probleme, scrie huffingtonpost.com, citând informaţii furnizate de The New York Times.

Potrivit publicaţiei, tirajul The Sun on Sunday a scăzut cu circa un milion de exemplare de la primul număr, lansat în februarie, de la 3,2 milioane la 2,3 milioane de exemplare, în prezent.

Prin comparaţie, când a fost închis, News of the World vindea câte 2,7 milioane de copii în fiecare săptămână.

Totuşi, chiar şi în aceste condiţii, The Sun on Sunday continuă să fie cea mai vândută publicaţie de duminică din Marea Britanie.

Anunţul lansării tabloidului The Sun on Sunday a fost făcut în contextul în care cinci angajaţi ai tabloidului The Sun au fost arestaţi, pe 11 februarie, în Marea Britanie, în cadrul unei anchete privind mită dată poliţiei şi unor membri ai administraţiei, pe fondul scandalului interceptărilor telefonice ilegale.

Într-un e-mail transmis angajaţilor The Sun în luna februarie, Tom Mockridge, directorul executiv al News International, care editează The Sun, a spus că Rupert Murdoch va supraveghea personal apariţia pe piaţă a noului titlu – The Sun on Sunday. „După cum ştiţi, este clară hotărârea News Corporation de a rezolva problemele din trecut şi vrem să schimbăm fundamental modul în care ne desfăşurăm activitatea”, a spus atunci Tom Mockridge.

News Corporation şi News International sunt în mijlocul unui scandal privind interceptări telefonice ilegale, care a început în Marea Britanie, dar se pare că are ramificaţii şi în Statele Unite ale Americii.

Potrivit poliţiei britanice, publicaţia News of the World, deţinută de grupul media, ar fi interceptat convorbirile a circa 4.000 de oameni, între care familiile unor adolescenţi asasinaţi. Aceste dezvăluiri au ridicat întreaga clasă politică din Marea Britanie împotriva lui Rupert Murdoch.

Închiderea publicaţiei News of the World (NOTW), cu o istorie de 168 de ani, în care a reuşit să ajungă printre cele mai populare titluri din Marea Britanie, nu a pus capăt scandalului interceptărilor telefonice ilegale.

Cazul interceptărilor, care datează de la începutul anilor 2000, a fost deja marcat de arestarea mai multor jurnalişti, reţinerea unui corespondent la Casa Regală şi a unui detectiv privat, şi de mai multe demisii, între care cea a lui Andy Coulson, directorul de comunicare al lui David Cameron, care a fost editor la NOTW. În ultimele luni, poliţia britanică a operat mai multe arestări, printre acestea numărându-se Coulson, dar şi Rebekah Brooks, fosta directoare a News International – divizia britanică a News Corp. – şi fost redactor-şef al NOTW, însă cei mai mulţi au fost eliberaţi pe cauţiune.

Se ştie că telefoanele a sute, chiar mii de personalităţi – membri ai familiei regale, politicieni, vedete de cinema şi sportive – au fost ascultate de jurnalişti.

Te-ar mai putea interesa și
Rețeaua de Magazine DIANA a ajuns la 90 de unități. Cel mai nou magazin a fost deschis astăzi la Bâlteni, în județul Gorj
Rețeaua de Magazine DIANA a ajuns la 90 de unități. Cel mai nou magazin a fost deschis astăzi la Bâlteni, în județul ...
Rețeaua de Magazine DIANA își continuă extinderea, marcând astăzi deschiderea celui de-al 90-lea magazin, situat în satul Bâlteni, comuna Bâlteni, județul Gorj, pe Strada Dincă Schileru,......
ANAT protestează vehement cu privire la intenția Guvernului de a tăia o parte din voucherele de vacanță. ”Nu vrem vouchere de vacanță pe post de praf în ochi”
ANAT protestează vehement cu privire la intenția Guvernului de a tăia o parte din voucherele de vacanță. ”Nu vrem ...
Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) își exprimă dezaprobarea fermă față de forma în care Guvernul ...
Românii care vor plăti mai puțin la factura de energie electrică, de la 1 iulie. Anunț al oficialilor
Românii care vor plăti mai puțin la factura de energie electrică, de la 1 iulie. Anunț al oficialilor
Aproximativ 1,45 milioane locuri de consum, 17% din total, au un consum mediu lunar mai mare de 255 kWh, unde preţul final ...
Asociația pentru Combaterea Traficului Ilicit Viitorul avertizează că o creștere bruscă a accizelor la tutun va duce la explozia contrabandei, care deja e la un nivel alarmant
Asociația pentru Combaterea Traficului Ilicit Viitorul avertizează că o creștere bruscă a accizelor la tutun va duce ...
Asociația pentru Combaterea Traficului Ilicit Viitorul (ACTIV) atrage atenția asupra creșterii alarmante a comerțului ...