Tabloul „Femme A La Montre” de Pablo Picasso a fost scos la licitație de casa Sotheby’s. Pictura este evaluată la 120 de milioane de dolari

Capodopera lui Pablo Picasso din 1932 "Femme A La Montre", expusă la sediul Sotheby's din Londra, ar putea fi vândută cu peste 120 de milioane de dolari la o licitaţie, transmite sâmbătă AFP, citată de Agerpres.
AGERPRES - sâm, 07 oct. 2023, 16:47
Tabloul

Tabloul s-a aflat în posesia colecţionarei de artă Emily Fisher Landau şi o înfăţişează pe „muza de aur” a lui Picasso, Marie-Therese Walter, o femeie care a devenit subiectul a numeroase portrete create de artist şi cu care el ar fi avut o relaţie.

Pictura în ulei pe pânză face parte din expoziţia „The Emily Fisher Landau Collection: An Era Defined”, organizată la Sotheby’s de sâmbătă, 7 octombrie, până miercuri, 11 octombrie.

Emily Fisher Landau a cumpărat acest tablou de Picasso în 1968.

Expoziţia itinerantă va fi organizată, de asemenea, la Paris, Taipei şi Los Angeles şi a fost prezentată anterior la Dubai şi Hong Kong.

Printre artiştii care figurează în cadrul colecţiei se numără pictorul şi sculptorul american Jasper Johns, artistul olandezo-american Willem de Kooning, pictorul şi gravorul american Robert Rauschenberg, pictorul abstract Mark Rothko, precum şi Edward Ruscha şi Andy Warhol, ultimii doi asociaţi cu mişcarea pop art.

Operele importante din colecţie, prezentate în cadrul expoziţiei itinerante, includ lucrarea „Flags” din 1986 a lui Jasper Johns şi pictura serigrafică din 1962 „Sundog” creată de Robert Rauschenberg. Aceasta din urmă ar putea fi adjudecată la licitaţie în schimbul unei sume cuprinse între 8 şi 12 milioane de dolari.

Colecţia, despre care se estimează că va aduce încasări de peste 400 de milioane de dolari, va fi oferită spre vânzare la Sotheby’s New York în cadrul a două licitaţii dedicate, la 8 şi 9 noiembrie.

Sursa foto: Auctionlab.news

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...