Tabloul „Veneţiana (Putana)”, de Nicolae Tonitza, în prima licitaţie din 2013 a casei Artmark

Tabloul "Veneţiana (Putana)", de Nicolae Tonitza, estimat la 80.000 - 150.000 de euro, va fi scos la licitaţie, pe 30 ianuarie, în Capitală, în prima licitaţie organizată de Artmark în acest an, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.
Economica.net - lun, 14 ian. 2013, 20:53
Tabloul

Lucrările de artă care vor putea fi achiziţionate în cadrul Licitaţiei de Artă Românească Importantă & Licitaţia de Artă Postmodernă şi Contemporană vor fi expuse de vineri, 18 ianuarie, până luni, 21 ianuarie, la Braşov şi Sinaia.

Astfel, operele celor mai valoroşi pictori români, printre care Grigorescu, Tonitza, Andreescu, Petraşcu, Cumpăna, Vermont, Dărăscu, Ciucurencu, Câlţia, Baba şi Bălaşa pot fi vizionate la Hotel Aro Palace Braşov în cadrul evenimentului organizat vineri, 18 ianuarie, orele 09:00 – 21:00 (vizionare privată), respectiv sâmbătă, 19 ianuarie, orele 10:00 – 21:00 (expoziţie publică). La Sinaia, expoziţia poate fi vizitată duminică, 20 ianuarie, şi luni, 21 ianuarie, între orele 10:00 – 22:00, la Hotel Internaţional.

În Bucureşti, expoziţia licitaţiilor de Artă Românească Importantă & Artă Postmodernă şi Contemporană poate fi vizitată în perioada 22 – 29 ianuarie la galeria Artmark din Capitală, iar pe 30 ianuarie, între orele 10.00 şi 19.00, la Athénée Palace Hilton, acolo unde se va desfăşura şi licitaţia.

Din operele care vor fi scoase la licitaţiei fac parte portretul „Veneţiana (Putana)”, de Nicolae Tonitza, a cărui valoare este estimată la 80.000 – 150.000 de euro, dar şi tablourile „Mioare”, de Nicolae Grigorescu, cu o valoare estimată la 25.000 – 45.000 de euro, şi „Femei în parc”, de Ioan Andreescu, cu o valoare estimată la 80.000 – 150.000 de euro.

Potrivit Artmark, în anul 2012, arta postmodernă şi contemporană a reuşit să strângă cele mai mari sume din scurta istorie a licitaţiilor dedicate exclusiv acestui segment. Cu un total de vânzări de 240.000 de euro şi o rată de adjudecare de 83,12% Licitaţia de Postmodernism şi Contemporană din noiembrie 2012 a înregistrat cel mai ridicat total al vânzărilor din scurta istorie a licitaţiilor de profil (a cincea licitaţie de artă contemporană, prima fiind organizată abia în aprilie 2011).

Totodată, potrivit Artmark, clasicii şi moderniştii consacraţi ai picturii interbelice au fost marea căutare a anului 2012, preţurile acestora fiind mai accesibile decât cele ale artiştilor de patrimoniu. După un an 2011 în care toţi artiştii din primul eşalon valoric au cunoscut creşteri fenomenale (Nicolae Grigorescu +58,61%, Nicolae Tonitza +48,49%), anul 2012 a reprezentat un an de consolidare. Artiştii de patrimoniu au continuat să reprezinte o investiţie sigură atât pentru colecţionarii consecvenţi care doresc să îşi întregească colecţia, cât şi pentru nou-intraţii în piaţă care fie caută să îşi plaseze banii într-o investiţie sigură, fie doresc să înceapă o colecţie şi aleg varianta consacrată, mai spune Artmark.

În cei cinci ani de existenţă, Artmark a organizat aproape 100 de licitaţii de artă, care au pus în vânzare peste 10.000 de opere de artă şi obiecte de colecţie. Vânzările publice (prin licitaţii de artă) ale Artmark au crescut de la 5,5 milioane de euro în 2010 la 11 milioane de euro în 2011 – într-o piaţă a vânzărilor publice care a crescut de la aproximativ 8,3 milioane euro în 2010 la aproximativ 14 milioane euro în 2011 – pentru ca în anul 2012, cifra de afaceri din artă şi obiecte de colecţie a Artmark să atingă valoarea de 12 milioane de euro.

Te-ar mai putea interesa și
Semnal de alarmă. De ce plătesc românii scump incompetenţa şi interesele obscure din piaţa de echilibrare din energie – România nu va putea deveni o piaţă modernă dacă dezechilibrele vor fi tratate ca o povară (APCE)
Semnal de alarmă. De ce plătesc românii scump incompetenţa şi interesele obscure din piaţa de echilibrare din energie ...
România plăteşte scump incompetenţa, lipsa de transparenţă şi interesele obscure din piaţa de echilibrare, în loc să investească în stocare, susţin reprezentanţii Asociaţiei......
Vești bune pentru toți șoferii! Prețurile RCA au scăzut pentru prima dată în ultimii ani. Ce șoferi au cel mai mult de profitat și ce urmează în 2025-Document
Vești bune pentru toți șoferii! Prețurile RCA au scăzut pentru prima dată în ultimii ani. Ce șoferi au cel mai mult ...
Pentru prima dată după falimentul City Insurance, din octombrie-noiembrie 2021, prețurile RCA au început să scadă, ...
Anunţ din Elveţia despre activele îngheţate din Rusia
Anunţ din Elveţia despre activele îngheţate din Rusia
Valoarea activelor ruseşti îngheţate de Elveţia a crescut cu 28% în ultimele 12 luni, pe măsură ce ţara cantoanelor ...
Ce s-a întâmplat cu inflaţia din zona euro în martie – date oficiale
Ce s-a întâmplat cu inflaţia din zona euro în martie – date oficiale
Rata anuală a inflaţiei în zona euro a scăzut în luna martie, aşa cum se preconiza, ceea ce ar putea oferi noi argumente ...