Tablouri de Tonitza şi Grigorescu, scoase la vânzare sâmbătă, la Artmark

Licitaţia de Impresionism şi Postimpresionism organizată de casa Artmark va avea loc sâmbătă, de la ora 18.30, la Athenee Palace Hilton din Capitală, printre operele scoase la vânzare fiind tablourile "Convoi de care la amiază", de Nicolae Grigorescu, şi "Tătăroaică", semnat Nicolae Tonitza.
Economica.net - joi, 26 sept. 2013, 12:55
Tablouri de Tonitza şi Grigorescu, scoase la vânzare sâmbătă, la Artmark

Potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX, în această săptămână, expoziţia singurului eveniment anual dedicat celui mai îndrăgit curent artistic, impresionismul românesc, poate fi admirată la Palatul Cesianu-Racoviţă din Bucureşti. Cele aproape 150 de capodopere reunite de Artmark, semnate de marii maeştri ai artei româneşti, sunt tablouri extrem de valoroase, de o frumuseţe şi o tehnică desăvârşite. În ciuda acestui fapt, peste 75% dintre opere au preţuri de pornire sub 1.000 de euro.

Vedetele „Săptămânii Impresioniste” la Artmark sunt capodopere de Nicolae Grigorescu, cel mai valoros artist român pe piaţa internă, al cărui „car cu boi” intitulat „Convoi de care la amiază” (valoare estimativă: 30.000 – 50.000 de euro) a aparţinut colecţiei Eric Kessler, fost ambasador al Elveţiei în România. La aceeaşi valoare estimativă se ridică şi o altă operă importantă creată de Grigorescu în ultimii ani, „Peisaj de pe Valea Doftanei”, tablou similar „Peisajului” grigorescian expus la Muzeul Naţional de Artă al României.

Nu mai puţin de cinci opere semnate Nicolae Tonitza sunt prezente în Expoziţia de Impresionism de la Artmark. Dintre acestea, se distinge „Tătăroaică” (valoare estimativă: 30.000 – 50.000 de euro), un portret care ne introduce în universul dobrogean explorat de artist în a doua jumătate a anilor 1920. Dragostea pentru flori reflectată de creaţia lui Tonitza într-un univers cromatic impresionant se remarcă rareori în tablouri tranzacţionate pe piaţa de artă.

„Săptămâna Impresionistă” aduce în expoziţia de la Artmark şi o astfel de capodoperă a genului, „Gladiole roşii”, purtând semnătura artistului, a cărei valoare estimativă este cuprinsă între 15.000 şi 25.000 de euro. Tabloul este cu atât mai important cu cât o schiţă a „Tătăroaicei” a fost realizată de artist pe verso.

„Vedutele” veneţiene, o tematică impresionistă prin excelenţă, a atins apogeul valorii prin doi exponenţi de marcă ai artei româneşti – Gheorghe Petraşcu şi Nicolae Dărăscu -, ambii prezenţi în Săptămâna Impresionismului Românesc. Operele acestora, „Veneţia” (valoare estimativă: 20.000 – 40.000 de euro), respectiv „Bărci la Chioggia” (valoare estimativă: 20.000 – 30.000 de euro), pot fi admirate în Expoziţia de la Palatul Cesianu.

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...