2040

România îmbătrânită: în zece ani intrăm în criza pensionarilor. Mulţi, săraci şi condamnaţi să muncească până la moarte

Cea mai numeroasă categorie de vârstă din România, decreţeii, oamenii născuţi după decretul lui Ceauşescu care interzicea avortul, dat în 1966, se pregăteşte deja de pensie. Este un uragan care paşte finanţele publice şi de aceea, în ultimii ani, minţile statului au început să caute tot mai insistent soluţii pentru ce va să vină. Pilonul II, reforma pensiilor, eforturile repetate de eliminare a pensiilor speciale, punerea pe masă a creşterii vârstei de pensionare, toate sunt soluţii sau discuţii de cele mai multe ori nepopulare. Ele nu privesc pensionarul de azi, ci pe lucrătorul de azi, care are mai are 10 – 20 de ani până la pensie. Statul nu excelează în explicaţii despre scopul adevărat al acestor dezbateri. Nici politicienii, care refuză, din motive electorale, să-şi asume comunicarea situaţiei reale. Însă există rapoarte internaţionale detaliate despre ce ne aşteaptă în viitorul imediat.  ECONOMICA.NET a ales un raport întocmit de Comitetul de Politici Economice al Comisiei Europene (CE), în care este proiectată pe larg evoluţia pe următorii zeci de ani a populaţiei din România şi, în special, ce se va întâmpla cu pensiile. În jurul anului 2030 va începe criza pensionarilor şi va ţine cel puţin 10 ani.

România îmbătrânită: în zece ani intrăm în criza pensionarilor. Mulţi, săraci şi condamnaţi să muncească până la moarte