UPC România, compania de cablu deţinută de grupul american Liberty Global, şi-a anunţat clienţii, în ultimele paragrafe ale unei notificări în care este prezentată modificarea ofertei comerciale, că valoarea facturii UPC va fi majorată, începând din luna martie, cu peste 2 lei pe lună, această majorare reflectând, potrivit companiei, o parte din creşterea costurilor de furnizare a serviciilor. UPC precizează de asemenea că abonaţii au dreptul de a denunţa unilateral contractul, în termen de 30 de zile de la data notificării.