SUA şi Uniunea Europeană trebuie să ”continue să acţioneze pentru avansarea” negocierilor cu privire la acordul de liber schimb între cele două zone (TTIP), în vederea încheierii convorbirilor până la finalul acestui an, a afirmat duminică, la Hanovra, preşedintele american Barack Obama, aflat în vizită în Germania, relatează AFP şi Reuters.