A fost o săptămână aglomerată pentru patru companii din grupul celor ” 7 Magnifici” – giganții tehnologici americani, care și-au publicat rapoartele financiare pentru primul trimestru al anului: Meta, Microsoft, Amazon și Apple. Deși toate au raportat creșteri ale veniturilor, doar în cazul uneia din ele, Microsoft, rezultatele au reușit să împingă performanța acțiunii în teritoriu pozitiv de la începutul anului. Înainte de publicarea acestor rezultate, investitorii aveau semne de întrebare cu privire la cererea de legată de AI, dar și la impactul tarifelor vamale.