activitati independente

Gafa guvernului în nota de fundamentare a proiectului privind creşterea salariului minim: plafoanele şi contribuţiile datorate de oamenii care au doar venituri extrasalariale cresc odată cu majorarea salariului minim. Fals! UPDATE

Guvernul a publicat marţi proiectul de HG privind majorarea salariului minim brut de la 1 iulie, la 3.700 de lei. În nota de fundamentare a proiectului, executivul susţine că majorarea salariului minim duce la creşterea plafoanelor privind încadrarea ca plătitor de CAS şi CASS şi a acestor contribuţii datorate de unele persoane fizice care au doar venituri extrasalariale. Economica.net transmite guvernului că această informaţie pe care a avansat-o în nota de fundamente a proiectului de HG e falsă. Amintim guvernului că a adoptat anul trecut OUG 115 prin care chiar executivul a stabilit că singura valoare luată ca referinţă pentru stabilirea plafoanelor minime şi a contribuţiilor datorate de persoanele fizice cu venituri extrasalariale e cea în vigoare la 25 mai a anului de realizare a venitului. Economica.net aminteşte guvernului şi de ce a instituit această nouă regulă prin OUG 115: la fel ca acum, în 2023 am avut două niveluri ale salariului minim pe economie în vigoare într-un an, situaţie care a iscat confuzie în rândul contribuabililor care nu au ştiut la ce valoare a salariului minim să îşi calculeze dările.

Gafa guvernului în nota de fundamentare a proiectului privind creşterea salariului minim: plafoanele şi contribuţiile datorate de oamenii care au doar venituri extrasalariale cresc odată cu majorarea salariului minim. Fals! UPDATE