De la o mică afacere de familie, pornită în 1991 de soții Samza și Elisiu Goța, Elis Pavaje a ajuns un lider pe piața pavajelor din România. Al treizecilea an vine cu afaceri de 63 de milioane de euro, un salt uriaș dacă ne uităm și la celelalte cifre. Patru fabrici care acoperă cererea din toată țara, peste 550 de angajați și o producție de peste 16.000 mp de pavele pe zi. Emil și Vasile Goța, fiii fondatorilor, au văzut de mici cum a crescut afacerea părinților și au pus umărul la ceea ce astăzi este Elis Pavaje. Emil Goța, acum director general, activează în afacerea părinților de la 16 ani, deși avea un alt vis în studenție, și ne-a povestit cum a văzut acești 30 de ani de capitalism.