Packeta România, membră a platformei digitale globale pentru comerțul online Packeta Group, anunță că a înregistrat, în 2023, afaceri de 21,7 milioane de euro, în creștere cu aproape 30% față de anul anterior. Evoluția a avut loc pe fondul creșterii numărului de colete procesate, în contextul în care Packeta Romania reprezintă un hub regional ce deservește și piețe externe din regiune, precum Bulgaria, Grecia și Turcia.