Cele mai multe universităţi private merg semnificativ mai prost decât în 2009, cel mai bun an financiar pentru multe dintre ele. O mutaţie semnificativă s-a produs anul trecut pe această piaţă: Universitatea Titu Maiorescu surclasează, în premieră, Universitatea Spiru Haret şi devine liderul pieţei învăţământului superior privat din ţară. Prăbuşirea Universităţii Spiru Haret, un colos care în 2009 a avut venituri de 90 de milioane de euro şi profitabilitate de peste 44%, pentru ca în 2016 să obţină venituri de peste opt ori mai mici şi să meargă în pierdere, e sugestivă pentru starea de derivă a universităţilor private.