ajutor cfr marfa

Transporturile în anul Coronavirus: 60 km de autostrăzi, TAROM şi Blue Air, în „picaj”. CFR, aproape de „deraiere”

Anul în care a izbucnit pandemia de coronavirus – 2020 – a adus românilor pe domeniul transporturilor 60 de noi kilometri de autostrăzi şi drumuri expres pe care se poate circula, iar bucureştenilor mult-aşteptatul metrou în Drumul Taberei şi linia directă între aeroportul Henri Coandă (Otopeni) şi Gara de Nord Bucureşti. TAROM şi Blue Air au sufeerit pagube enorme în contextul pandemiei, ca toate companiile aeriene din lume. Pentru CFR, anul 2020 a venit cu decizia Comisiei Europene ca operatorul naţional CFR Marfă să returneze ajutorul de stat considerat incompatibil, în valoare de cel puţin 570 de milioane euro, prin anularea datoriilor şi prin neîncasarea unor datorii de la societate. În consecinţă, CE a cerut României să recupereze de la companie ajutorul ilegal şi dobânzile aferente. Decizia CE prevede şase luni pentru punerea în aplicare a deciziei de recuperare, în locul perioadei obişnuite de patru luni.

Transporturile în anul Coronavirus: 60 km de autostrăzi, TAROM şi Blue Air, în