Paradox fără precedent în cazul ajutorului de stat pe care Oltchim trebuie să-l returneze statului, după decizia Comisiei Europene din decembrie anul trecut. Ca să își recupereze suma, în condițiile în care Oltchim este în insolvență, trebuie să înscrie creanța de 335 milioane de euro la masa credală. Însă, legea insolvenței nu permite acest lucru, motiv pentru care, statul ar trebui să modifice legislația, potrivit lui Bogdan Stănescu, administratorul special al Oltchim.