Ambasadele Belgiei, Danemarcei, Finlandei, Franţei, Germaniei, Olandei şi Suediei în România au transmis joi un comunicat comun prin care atrag atenţia că modificarea în Parlament a legilor justiţiei, precum şi amendamentele depuse la Codurile Penale riscă să pună în pericol progresele făcute de ţara noastră în domeniul reformelor din justiţie. Cele şapte ambasade avertizează coaliţia PSD – ALDE să evite orice acţiune care ar putea slăbi independenţa justiţiei şi să ceară avizul Comisiei de la Veneţia pe legile justiţiei, scrie News.ro.