ancom

Iohannis: Speţa ANCOM seamănă izbitor cu speţa OUG 13

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, la Suceava, că ”speţa ANCOM seamănă izbitor cu speţa ordonanţei 13”, el subliniind că problema nu este de legalitate, ci de oportunitate şi că Guvernul încă nu a înţeles care este rolul său în arhitectura constituţională. Preşedintele a precizat că Guvernul are o putere foarte mare şi ”poate să facă aproape orice, dar asta nu înseamnă că trebuie să facă orice”, ci trebuie să guverneze, să ia decizii care sunt bune pentru dezvoltarea României, pentru apărarea ţării, pentru întărirea şi stabilizarea dezvoltării.

Iohannis: Speţa ANCOM seamănă izbitor cu speţa OUG 13
OUG privind modificarea procedurii de numire a conducerii ANCOM, publicată în Monitorul Oficial

Petrescu, despre OUG privind ANCOM: Se revine la o situaţie normală care există în aproape toate statele UE

Preşedinţia acuză Guvernul de netransparenţă: OUG pentru conducerea ANCOM, un semnal îngrijorător

Preşedintele României, eliminat din procedura de numire a conducerii ANCOM prin ordonanţă de urgenţă

ANCOM: Operatorii telecom investesc peste 500 milioane euro în acest an în România

ANCOM a aprobat Strategia de reglementare în domeniul serviciilor poştale pentru perioada 2017-2020

Primele proiecte pe baza tehnologiei 5G vor demara în acest an - ministrul Comunicaţiilor

Primele proiecte pe baza tehnologiei 5G vor demara în acest an – ministrul Comunicaţiilor

ANCOM: Trafic de date de 2,7 milioane TB, prin 19 milioane de conexiuni de internet fix şi mobil, în S1 din 2016

ANCOM a bugetat pentru 2017 investiţii de 40 de milioane de euro. Ce proiecte va finanţa autoritatea

UTI va upgrada softul ANCOM de portabilitate a numerelor, contract de 170.000 euro atribuit prin negociere directă

ANCOM: Eliminarea tarifelor de roaming din această vară, o provocare pentru România

Cătălin Marinescu de la ANCOM va fi şeful diviziei de strategie a Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor, sub egida ONU

Topul furnizorilor de internet fix şi mobil după viteza medie în 2016

ANCOM vrea să afle ce localităţi nu au încă internet

RCS&RDS, câştigătorul portărilor: peste un milion de numere, în opt ani

ANCOM: Eliminarea tarifelor roaming în interiorul UE va aduce beneficii importante utilizatorilor români, din 15 iunie

Preşedintele ANCOM: Piaţa de telecomunicaţii din România se încadrează în paradigma 'bigger-better-more'

Preşedintele ANCOM: Piaţa de telecomunicaţii din România se încadrează în paradigma ‘bigger-better-more’

Creşterea subită a apelurilor telefonice în cazul situaţiilor de urgenţă poate duce la blocarea reţelei - ANCOM

Creşterea subită a apelurilor telefonice în cazul situaţiilor de urgenţă poate duce la blocarea reţelei – ANCOM

Televiziunea digitală: ANCOM lansează cea de-a patra licitaţie, pentru multiplexurile rămase nealocate

ANCOM: Utilizatorii de servicii poştale trebuie să declare valoarea coletului expediat pentru a fi despăgubiţi integral

Autoritatea din comunicaţii simplifică procesul de certificare a operatorilor staţiilor de radiocomunicaţii

ANCOM propune un nou cadru de autorizare generală a serviciilor poştale

Comercianţii pot vinde numai produse electrice sau electronice marcate cu însemnul CE

ANCOM va soluţiona litigiile legate de accesul furnizorilor de reţele publice de comunicaţii la o infrastructură fizică

ANCOM va face un inventar naţional al reţelelor publice de comunicaţii şi va lansa o nouă licitaţie pentru multiplexuri de TV

ANCOM: Peste 3,3 milioane de numere de telefon au fost portate în opt ani de la lansarea serviciului

Numărul abonaţilor la serviciile de televiziune a ajuns la 7,2 milioane, în S1

ANCOM:Numărul abonaţilor la serviciile de televiziune a ajuns la 7,2 milioane, în S1, creştere de 5%

Românii au vorbit aproape 36 de miliarde de minute la telefonul mobil, în primul semestru din 2016 (raport ANCOM)

Fibra, smartphoneul şi 4G-ul accelerează internetul românilor. Viteza medie de download a crescut cu peste 40% în şase luni