Ambasadorul britanic la Bucureşti, Andrew Noble, a vorbit, pentru AGERPRES, despre procesul de ieşire al Marii Britanii din UE şi a mărturisit că este încrezător într-un acord, dar şi într-o relaţie post-Brexit ‘complexă şi ambiţioasă’ între Uniunea Europeană şi Regatul Unit. Despre înscrierea pentru noul statut de imigrare în Marea Britanie, Noble a spus: „Românii pot aplica pentru acest statut folosind numerele de identificare naţionale. Pentru că administraţia noastră publică este foarte conectată la mediul online, lucrurile sunt foarte simple: tastezi numărul naţional de asigurat iar restul merge de la sine. În cazul în care respectivul nu are un număr naţional de asigurat, nu e o problemă. Trebuie să demonstreze că a locuit în ţară şi că aceasta a fost reşedinţa sa ori că intenţionează să fie (Marea Britanie – n.r.) locul de reşedinţă. Dacă cei 200.000 care încă nu au aplicat nu fac asta din temeri legate de statutul lor de angajat, acesta este irelevant pentru sistemul statutului special.”