Industria jocurilor de noroc, unul dintre cei mai mari contribuabili la bugetul statului, dar și angajator pentru circa 45.000 de oameni trece prin cele mai grele momente din istoria sa, anunță reprezentanții uneia dintre organizațiile pieței. Este o veste cât se pote de proastă inclusiv pentru stat, care adună anual circa 600 de milioane de euro din nouă taxe plătite de operatorii din acest domeniu. În aceste condiții, operatorii din domeniu cer ca statul să le dea posibilitatea de a își desfășura activitatea conform programului normal de lucru, adică și noaptea, mai ales că sălile de joc presupun activități solitare ale participantului, în care sunt implicați doar acesta din urmă și aparatul de joc.