Preşedintele Consiliului de Administraţie al Companiei Naţionale Poşta Română (CNPR), Dante Stein, precizează, într-un punct de vedere transmis miercuri Agerpres, că nu va demisiona din funcţie, în acelaşi mod procedând şi ceilalţi membri ai Consiliului, iar soluţia este luarea de ‘decizii bine gândite, în urma unor discuţii constructive’, fără a se face ‘declaraţii publice, care să submineze periculos credibilitatea financiară a companiei faţă de diverşii săi parteneri de afaceri, precum şi moralul angajaţilor săi’.