arendare terenuri fermieri

Fermierii care cedează exploataţia agricolă pot primi 1.500 euro/an, până în decembrie 2020

Fermierii care doresc să îşi cedeze exploataţia agricolă prin contract de arendă pe minim 20 de ani sau prin contract de vânzare-cumpărare pot încasa o primă de până la 1.500 euro/an care va fi plătită până în decembrie 2020, conform unei submăsuri din cadrul Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 deschisă, joi, se arată într-un comunicat de presă al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), remis Agerpres.

Fermierii care cedează exploataţia agricolă pot primi 1.500 euro/an, până în decembrie 2020