Autorităţile belgiene au reuşit să evite un scenariu mult mai grav anihilând o parte a celulei teroriste în urma operaţiunii din cartierul bruxellez Forest şi a arestării lui Salah Abdeslam şi a complicelui său Choukri în cartierul Molenbeek, relatează joi La Derniere Heure (DH). Potrivit ziarului belgian, autorităţile au forţat astfel celula aflată la originea atentatelor de la Bruxelles să-şi accelereze planul şi aceasta nu a mai vizat ţintele stabilite iniţial, printre care centralele nucleare din Belgia.