Ce afaceri are în România compania de audit care nu a văzut miliardul furat din băncile moldoveneşti
Una dintre cele mai mari companii de audit financiar şi consultanţă din lume, grupul Grant Thornton, se află în centrul scandalului bancar din Republica Moldova, acuzat de neglijenţă şi incompetenţă la Chişinău după ce a dat rapoarte pozitive de audit celor trei bănci din care a dispărut „miliardul furat”. Grant Thornton România-Moldova a luat fiinţă la sfârşitul anului 2010, cu ambiţia de a ajunge la o cotă de 5% pe piaţa românească de audit.