baril 2020

Cursul de schimb va ajunge la valori record până în septembrie, criza atinge apogeul tot în toamnă. Când își va putea reveni România – analişti

Deficitele gemene şi tendinţa de depreciere a leului vor aduce cursul euro la o valoare de 4,937 lei în următoarele 6 luni, urmând ca după 12 luni nivelul acestuia să fie de 4,99-5 lei, conform sondajului CFA România, postat de şeful asociaţiei pe Facebook. Printre specialiştii CFA, există chiar voci care au avansat şi o cifră maximă de 5,6 lei pentru un euro, dacă vor exista dezechilibre profunde şi un eventual downgrade al României în următorul an. Cu o inflaţie în creştere, România va simţi efectele majore ale crizei economice generate de coronavirus, probabil în trimestrul al III-lea (Q3) şi chiar în Q 4, spune sondajul CFA.

Cursul de schimb va ajunge la valori record până în septembrie, criza atinge apogeul tot în toamnă. Când își va putea reveni România - analişti