Începând de astăzi, 24 noiembrie 2022, băncile din România oferă clienților o nouă facilitate de verificare a identității beneficiarului real al plății prin Serviciul Afișare Nume Beneficiar (SANB), care are ca obiectiv prevenirea fraudelor în rândul clienților care efectuează plăți electronice și reducerea tranzacțiilor eronate generate de introducerea greșită a beneficiarului (a contului IBAN). În faza pilot, Serviciul Afișare Nume Beneficiar este disponibil la CEC Bank, ING Bank și Libra Internet Bank, urmând ca, începând cu anul 2023 și alte bănci să ofere această facilitate.