Aurul a atins şi la cursul BNR cea mai ridicată valoare din istorie, azi, 8 aprilie 2024 (344,6541 lei pentru un gram), în creștere cu 2,4% într-o singură săptămână. Pe plan internațional, din 5 aprilie până în 8 aprilie, majorarea prețului unciei a fost de 0,47%, cotația unciei ajungând la peste 2.341 dolari pe uncia de aur, fiind gata să treacă de pragul de rezistență de 2.350 de dolari pe uncie. După toate probabilitățile, incertitudinile geo politice, cumpărările masive de aur operate de băncile centrale, China, Rusia și India vor determina metalul prețios să spargă și pragul limită de 2.500 de dolari, consideră traderi din piață.