bns

Pisc (BNS): Pe legislația muncii Guvernul ne trimite să discutăm cu FMI, iar Fondul ne retrimite la Guvern

Legislația muncii a fost un subiect important discutat cu reprezentanții Fondului Monetar Internațional/ /FMI/, dar, ca de obicei, aceștia ne trimit să discutăm cu Guvernul pe acest subiect pentru că, spun ei, este o problemă care ține strict de Executiv, a declarat, vineri seară, la finalul întâlnirii dintre sindicate și Misiunea FMI, Ion Pisc, prim-vicepreședintele Blocului Național Sindical /BNS/.

Pisc (BNS): Pe legislația muncii Guvernul ne trimite să discutăm cu FMI, iar Fondul ne retrimite la Guvern
BNS declanşează acţiuni de protest la nivel naţional, din a doua jumătate a lunii octombrie

Sute de sindicalişti din electricitate au protestat faţă de măsurile convenite de Guvern cu FMI

Pisc, BNS: FMI a evitat subiectul disponibilizărilor, aflat pe agenda discuţiilor cu sindicatele

BNS: Ne aşteptăm la 8.000 de disponibilizări după restructurarea companiilor cu capital de stat

BNS: E nevoie de 200 mil. euro pentru închiderea planificată a Regiei pentru Activităţi Nucleare

BNS: Cel puţin un articol din Codul Muncii trebuie modificat în maximum o săptămână

Costin (BNS): Nu văd nicio soluţie pentru deblocarea programelor europene

Costin (BNS): Nu am aşteptări de la discuţiile cu FMI din luna noiembrie

BNS strânge semnături pentru modificarea Codului muncii. Sunt propuse peste 100 de schimbări

BNS lansează pe 15 octombrie Campania naţională pentru modificarea Codului Muncii

BNS: Peste 400.000 de locuri de muncă şi 100.000 de companii au dispărut din cauza crizei

Costin, BNS: Ţinta de creştere economică pentru 2012 nu va fi atinsă; avansul PIB va fi de 0,6%

Câmpeanu: Majoritatea ţintelor asumate de România în cadrul strategiei Europa 2020 nu vor fi atinse

BNS va depune la Guvern un proiect de reducere a TVA la produsele alimentare de bază

Câţi angajaţi cu normă întreagă au salariul minim pe economie

BNS: Banii UE pentru resurse umane nu reduc efectele crizei, trebuie optimizată cererea cu oferta