Noua reglementare a Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) privind majorarea nivelului minim al capitalului social pentru brokerii de asigurare va conduce la dispariţia unor jucători mici din piaţă, însă ritmul anual de creştere a pieţei de brokeraj în asigurări se va menţine, deoarece tot mai mulţi clienţi se orientează către brokeri, a declarat pentru AGERPRES preşedintele UNSICAR, Bogdan Andriescu.