Primele cinci societăţi de administrare a investiţiilor pe piaţa românească, după volumul activelor administrate, sunt toate societăţi afiliate sistemului bancar, iar activele totale în administrarea acestora, la finalul primului semestru din 2015, însumau 19,795 miliarde lei, respectiv 95,49% din activul total aferent industriei fondurilor de investiţii, potrivit Raportului integrat al Autorităţii de Supraveghere Financiară /ASF/ privind evoluţia celor trei pieţe supravegheate în primul semestru al anului 2015.