brokeri despagubiri plafonare comision rca

Despăgubiri de la Guvern pentru plafonarea RCA? Mesaj al șefului patronatului brokerilor: Un avocat eminent spune că am avea șanse. Nu toți brokerii susțin acțiunea

Într-un mesaj transmis membrilor după ședința AGA, președintele Patronatului Brokerilor de Asigurare (PRBAR) spune că unul dintre obiectivele organizației în acest an este obținerea unei opinii juridice în ceea ce privește contestarea parțială în instanță a Hotărârii de Guvern care stabilește prețuri maxime pentru asigurarea RCA. Ștefan Prigoreanu, care controlează unul dintre cei mai mari intermediari locali, Millenium Broker, precizează că organizația ar putea cere, cu șanse reale, despăgubiri pentru pierderile provocate de fixarea comisionului de intermediere la 8%. UNSICAR, uniunea profesională a brokerilor, nu comentează pe subiect, în timp ce Viorel Vasile, coordonatorul celui mai mare broker local (Safety Broker) și primul președinte al PRBAR, se declară împotriva unei astfel de inițiative.

Despăgubiri de la Guvern pentru plafonarea RCA? Mesaj al șefului patronatului brokerilor: Un avocat eminent spune că am avea șanse. Nu toți brokerii susțin acțiunea