Sute de oameni stau la coadă în faţa sediilor agenţiilor pentru protecţia mediului din mai multe oraşe pentru a-şi depune dosarele prin care pot primi finanţare nerambursabilă în programul ”Casa Verde”. Doar în Piteşti, peste 400 de oameni au venit încă din timpul nopţii pentru a fi siguri că reuşesc să se înscrie, în timp ce la Arad autorităţile au cerut ajutorul jandarmilor, mai multe persoane certându-se pentru locurile din faţa instituţiei.