calatorie cu autocar covid

Cum decurge călătoria cu trenul, autocarul, metroul sau taxiul pe perioada stării de alertă. Reguli în vigoare începând din 19 iunie

Masca de protecţie este obligatorie în starea de alertă, indiferent dacă circulaţi cu trenul, autocarul, microbuzul, taxiul sau metroul, se arată într-un ordin comun al Ministerelor Transporturilor, de Interne şi Sănătăţii, în vigoare începând de vineri, 19 iunie. Pe peron se va permite doar accesul persoanelor care au bilet, iar garniturile de tren trebuie salubrizate și igienizate înainte de plecarea în fiecare cursă. Ordinul nu prevede însă nici o obligaţie privind dotarea trenurilor cu soluţii dezinfectante pentru pasageri.

Cum decurge călătoria cu trenul, autocarul, metroul sau taxiul pe perioada stării de alertă. Reguli în vigoare începând din 19 iunie