Banca Centrală Europeană a tăiat încă 0,25 de pp din dobânda cheie şi a stabilit un nou minim istoric la 0,75%. De-a lungul timpului, dobânzile de pe piaţa interbancară nesecurizată au urmat strict dobânda BCE şi asta înseamnă că cei cu credite în euro legate de Euribor vor avea parte în curând de dobânzi mai mici. Veste este bună şi pentru clienţii băncilor din România care au venituri în lei, mai ales după valul de depreciere a monedei naţionale.