Reprezentanţii RADET şi cei ai ELCEN se vor întâlni zilnic în şedinţă comună, pentru a analiza modul în care s-a derulat furnizarea agentului termic şi pentru a lua cele mai bune măsuri în vederea funcţionării sistemului, a declarat, marţi seara, ministrul Energiei, Victor Grigorescu, după întâlnirea avută cu conducerea celor două companii, potrivit Agerpres.