Ansamblul monumental „Calea Eroilor” realizat de Constantin Brâncuşi la Târgu Jiu şi „Frontierele Imperiului Roman – Dacia” au primit acceptul pentru a fi incluse în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, sâmbătă, în cadrul celei de-a 46-a sesiuni a Comitetului Patrimoniului Mondial ce se desfăşoară în India, la New Delhi, a anunţat ministrul Culturii, Raluca Turcan, relatează Agerpres.