Cel târziu de la 1 octombrie, toţi românii majori care sunt asiguraţi la Sănătate vor primi gratuit, prin poştă, cardurile naţionale de sănătate, la adresele din cărţile de identitate. Aceste documente electronice vor fi obligatorii la medic din 2015, când va fi implementat sistemul cardului. Aproximativ 13,66 milioane de români vor primi carduri de sănătate. Până la finele lunii septembrie se va desemna, prin licitaţie, operatorul de servicii poştale care va distribui cardurile la domiciliul românilor majori.