Potrivit unui comunicat remis Agerpres, Transgaz nu are încă semnat un contract de interconectare cu omologii ucraineni pentru punctele tradiționale de import ale României din Ucraina, și importurile de gaze se fac acum doar pe firul unu al gazoductului Transbalcanic. Transgaz reiterează că există suficientă capacitate pentru a se importa gaze dacă va fi foarte frig iar, în privința acordului cu partea ucraineană, anunță că a făcut oferta constituirii unui grup de lucru comun pentru verificarea conformității stațiilor de comprimare la standardele europene.