Fondurile pentru ediția din acest an a programului AFM – Casa Verde Fotovoltaice au fost epuizate în numai câteva minute în fiecare dintre regiunile stabilite de autorități, iar, în total, peste 86.600 de persoane fizice din toată țara au rezervat integral bugetul alocat acestui proiect. Acestea vor primi finanțare pentru a deveni prosumatori prin instalarea de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică necesară acoperirii nevoii de consum și livrării surplusului în rețeaua națională.