Suntem 18 milioane de asiguraţi la sistemul public de sănătate. În prezent, aproape 6 milioane de români sunt scutiţi de la plata contribuţiei la sănătate (CASS), iar pentru ei nimeni nu plăteşte contribuţia la Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate. Aproximativ 8,5 milioane de români plătesc efectiv contribuţia la sănătate, în vreme ce pentru 3,5 milioane de români statul plăteşte CASS cu banii contribuabililor.