Cătălina Molnar este noul economist-şef al UniCredit Ţiriac Bank, iar Dan Bucşa – care a ocupat până în prezent această poziţie – a fost promovat în cadrul grupului UniCredit, urmând să contribuie la activităţile de cercetare şi analiză pentru pieţele emergente, localizate în prezent în biroul de la Londra, se arată într-un comunicat de presă al băncii.