cereri companii brexit

Companiile cer UE şi Marii Britanii o relaţie strânsă şi claritate în privinţa negocierilor

Patronatele companiilor şi întreprinderilor mici şi mijlocii europene, Business Europe şi, respectiv, UEAPME, a cerut miercuri Uniunii Europene şi Marii Britanii să ajungă la un acord pentru menţinerea unor legături economice strânse şi să clarifice cât mai repede termenii relaţiilor dintre ele după Brexit, relatează agenţia EFE.

Companiile cer UE şi Marii Britanii o relaţie strânsă şi claritate în privinţa negocierilor