Proiectul de lege privind reintroducerea certificatelor de depozit este în faza finală şi sper ca până la sfârşitul acestei sesiuni parlamentare legea să fie transmisă către preşedinte pentru a fi promulgată, a declarat, joi, vicepremierul Daniel Constantin, ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.