certificate depozit cereale

Când va avea România o bursă a cerealelor, care să dea preţul corect indiferent de sezon

Pentru ca fermierii mici şi mijlocii să obţină preţul corect, indiferent de sezon, pentru cerealele pe care le produc, trebuie să se asocieze pentru a intra cu putere în ringul cerealelor de la Bursa Română de Mărfuri (BRM), spun oficiali acesteia. Astfel, dacă nu vor mai vinde la intermediari, fermierii vor determina un volum de tranzacţionare la bursă cât mai mare a certificatelor de depozit, şi se vor obţine preşurile corecte. Certificatele sunt titluri care arată că deţinătorii lor sunt proprietarii mărfii sunt şi tranzacţionabile.

Când va avea România o bursă a cerealelor, care să dea preţul corect indiferent de sezon