Consilierii locali timişoreni au votat în şedinţa de plen extraordinară, luni, alocarea a 35 de milioane de lei către compania locală de termoficare Colterm-în insolvenţă, pentru compensarea pierderilor tehnologice induse aferente anului 2022 din prestarea serviciului public de producţie, transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice în sistem centralizat, relatează Agerpres.