Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a crescut, în termeni nominali, în primul trimestru al acestui an, faţă de perioada similară din 2022, atât ca serie brută, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 6,9%, respectiv cu 9,2%, a anunţat vineri Institutul Naţional de Statistică.