Guvernul a publicat un proiect de lege privind Strategia ”România 2040”, care va fi realizată de o comisie condusă de preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, şi care va deveni obligatorie pentru toate guvernele ce vor urma. Despre această strategie, Liviu Dragnea a vorbit la congresul extraordinar al PSD. Liberalii critică dur proiectul, spunând că trădează un mod de gândire bolnav, infestat de nostalgiile comuniste ale unor oameni care n-au reuşit nici până acum să asimileze în mod real valorile democraţiei. Practic, cetăţenii nu vor mai avea niciun cuvânt de spus, în alegeri, în privinţa direcţiei pe care o urmează România, întrucât tot ceea ce va stabili „Comitetul lui Dragnea” devine obligatoriu pentru orice guvernare va veni ulterior, avertizează PNL, scrie News.ro.