comisii ministerul sanatatii

Ministerul Sănătăţii va avea 59 de comisii de specialitate, faţă de 28 în prezent. Zece sunt destinate specialităţilor pediatrice

Ministerul Sănătăţii va avea 59 de comisii de specialitate, faţă de 28 câte există în prezent, iar zece dintre acestea vor fi destinate specialităţilor pediatrice, arată un proiect al Ministerului Sănătăţii, supus dezbaterii publice şi care stabileşte că membrii acestor organismei vor fi personalităţi cunoscute în domeniul lor de competenţă. Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a explicat pentru News.ro că activitatea comisiilor de specialitate se desfăşoară cu dificultate la ora actuală din cauza unui număr semnificativ de demisii înregistrate în rândul membrilor acestora şi că este nevoie de astfel de comisii pentru fiecare specialitate, ţinând cont că le-au fost sporite atribuţiile, potrivit News.ro.

Ministerul Sănătăţii va avea 59 de comisii de specialitate, faţă de 28 în prezent. Zece sunt destinate specialităţilor pediatrice