Cu interese variind de la mamutul producător de sodă de la Govora la cochete magazine de retail de modă, restaurante şi supermarketuri, investitorii şi antreprenorii polonezi au o prezenţă solidă pe piaţa românească, iar activitatea lor aici nu poate decât să crească, având în vedere expansiunea economiei Poloniei. Ciech Chemical, care deţine Uzinele Sodice Govora, Can-Pack, producător de ambalaje de bere şi suc, şi Tymbark, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa băuturilor răcoritoare, sunt nume care deja nu mai au nevoie de prezentare în lumea bună a businessului românesc.