Angajaţii din sistemul public pot de acum să îşi compare salariile de bază cu cele deţinute de persoane încadrate pe aceeaşi funcţie prin intermediul primei aplicaţii de comparare a salariilor din sistemul bugetar, care a fost lansată recent de Federația „Solidaritatea Sanitară”. Principala funcție a comparatorului de salarii de bază e analiza echității legii salarizării, ea generând posibilitatea evidențierii diferitelor distorsiuni existente atât la nivel de sector, cât și intersectorial, spune Federația „Solidaritatea Sanitară”.