Membrii Guvernului nu au ştiut despre existenţa clauzelor privind salariile compensatorii din contractele individuale de muncă ale echipei de management a Poştei Române, pentru că acestea s-au aflat la nivelul discuţiilor dintre conducerea societăţii şi Consiliul de Administraţie, care informează Adunarea Generală a Acţionarilor, a declarat, marţi, ministrul pentru Societatea Informaţională, Răzvan Cotovelea, la cea de-a 18-a ediţie a evenimentului Ziua Comunicaţiilor.